În anul 2006, terenul din partea de sud-vest a municipiului Mangaliei a fost lotizat, pentru crearea unui nou cartier rezidenţial – Dobrogea I, descoperindu-se urmele unei aşezări neolitice aparţinând culturii Hamangia. Aceasta era situată pe un platou nu prea înalt de lângă lacul Mangalia. Noua aşezare a fost cercetată în două zone principale în 2006 şi 2007 : în sud-est şi în nord. Au fost cercetate un număr mare de locuinţe şi de bordeie. Săpăturile au adus la lumină statuete antropomorfe, foarte numeroase fragmente ceramice, diverse piese litice şi oase de animale. O altă aşezare a culturii Hamangia a fost identificată în anul 2007 în zona mănăstirii de pe malul stâng al lacului Tătlăgeacu Mare, la sud-est de localitatea 23 August, unde au fost descoperite o serie de materiale arheologice. Au fost recoltate din solul proaspăt arat fragmente ceramice, un număr impresionant de aşchii de silex, câteva nuclee şi multe piese microlitice, între care răzuitoare şi plăcuţe de silex. Rezultatele preliminare ale studiilor asupra monumentelor culturii Hamangia, ne duc la concluzia că în jurul Mangaliei sunt cel puţin trei aşezări neolitice aparţinând acestei culturi. Descoperirea noilor aşezări ne dă posibilitatea unor cercetări mai aprofundate, referitoare la faza târzie a culturii Hamangia şi a rolului ei în raporturile cu alte culturi sincrone cu ea.
scite is a Brooklyn-based organization that helps researchers better discover and understand research articles through Smart Citations–citations that display the context of the citation and describe whether the article provides supporting or contrasting evidence. scite is used by students and researchers from around the world and is funded in part by the National Science Foundation and the National Institute on Drug Abuse of the National Institutes of Health.