Introducere: Deşi leziunile la nivelul umărului sunt frecvente, cele ale claviculei mediane sunt prea puţin explorate. O clasificare aplicată este mai puţin utilizată ca management standard. Metode: O analiză retrospectivă a leziunilor claviculare medii (MCI) pe parcursul unui stagiu de tratament de 5 ani într-un Centru de Traumatologie de nivel 1. Am analizat, printre altele, leziunile concomitente, strategiile de terapie şi clasificarea conform standardelor AO. Rezultate: 19 (2,5%) din 759 de leziuni claviculare au fost mediale (11 fracturi de tip A, 6 B şi 2 C), dintre care 27,8% au fost deplasate şi drept urmare tratate chirurgical. Osteosinteza cu placă fixă a fost utilizată în fracturi instabile şi reconstrucţia ligamentelor în articulaţia sternoclaviculară (SCJ) în cazul întreruperii acestora. 84,2% dintre pacienţi au prezentat leziuni concomitente relevante. Numeroase fracturi de mediane au fost codificate greşit ca fracturi mediale, ceea ce a limitat populaţia de studiu Concluzii: MCI a rezultat din mecanisme de vătămare cu impact puternic, adesea cu dislocare semnificativă şi leziuni concomitente. În ceea ce priveşte complexitatea leziunilor mediale, tratamentul ar trebui efectuat în spitale specializate. Fracturile instabile şi leziunile ligamentelor SCJ trebuie luate în considerare pentru tratamentul chirurgical. Fracturile mediane ar trebui să se

No abstract

RezumatDate generale: Leziunile cu volet costal (FCI) sunt asociate cu o rată ridicată de morbiditate şi mortalitate. Având în vedere că asocierea unei fracturi de claviculă concomitente cu FCI agravează chiar rezultatul, întrebarea care se pune este cum pot fi aceste leziuni costoclaviculare (CCI) gestionate chirurgical. Metode: 11 pacienţi cu CCI au fost trataţi chirurgical prin osteosinteză a claviculei şi a coastelor subiacente prin placă blocată, prin abordări chirurgicale limitate, sub anestezie generală. Pacienţii au fost urmăriţi la 2, 6, 12, 26 şi 52 de săptămâni. Rezultate: Toţi pacienţii au prezentat o deformare severă a peretelui toracic din cauza fracturilor puternic deplasate ale coastelor şi claviculei. Ei sufereau de durere şi de restrângerea mişcărilor respiratorii. Peretele toracic a putut fi restabilit la forma normală în toate cazurile, cu vindecare lipsită de complicaţii a oaselor şi confort sporit al pacientului. Fracturile claviculei şi celei de-a doua coaste au fost gestionate printr-o abordare inovatoare clavipectorală, iar celelalte prin abordări standard ale peretelui anterolateral şi posterolateral. Doi pacienţi s-au plâns de amorţeală în zona intervenţiei laterale şi de durere periscapulară peristentă. Concluzii: Stabilizarea chirurgicală ar putea reprezenta terapia adecvată în CCI cu fracturi dislocate, deoarece acestea ar putea cauza deformări severe şi pierderea funcţiei peretelui toracic şi a umărului.

A total of 16.5 % of sternal fractures were localized at the manubrium, mostly caused by seat belt. Fractures without significant dislocation seemed to be stable and healed well under conservative treatment. Dislocation in this region leads to unstable shoulder girdle. Anterior plating provides sufficient stabilisation and allowed consolidation.

RezumatDate generale: Leziunile de volet costal (FCI) sunt unele dintre cele mai grave leziuni toracice. Mai mult decât atât, o fractură de stern suplimentară (SF) chiar agravează rezultatele, cum ar fi durata ventilaţiei mecanice, prin urmare o fixare chirurgicală a fracturilor poate fi luată în considerare în anumite cazuri pentru a grăbi deconectarea ventilatorului. Această lucrare urmăreşte să sublinieze managementul diferitelor tipuri de SF în FCI. Metode: Toate cazurile tratate chirurgical (2012)(2013)(2014)(2015)(2016) Original ArticleCuvinte cheie: volet costal, fractură de stern, fractură sternală, fractură costală, osteosinteză cu placă blocată, Matrix Rib Abstract Background: Flail Chest Injuries (FCI) are one of the most severe thoracic injuries. Moreover, an additional sternal fracture (SF) even worsens the outcome, such as the duration of mechanical ventilation, therefore an surgical fixation of the fractures could be considered in certain cases to improve the weaning from the ventilator. This paper aims to emphasize on the management of different types of SF in FCI. Methods: All surgically treated cases (2012)(2013)(2014)(2015)(2016) that showed the combination of FCI and SF have been evaluated for their clinical details, the morphology of the fractures and the technical aspects of the surgical procedure in a retrospective investigation.Results: All of the SF (n=15) had been fixed by locked plate osteosynthesis through a median approach in a supine position. Three main regions of the sternum showed the need for different fixation strategies: the upper manubrium, central and lower corpus sterni. Concomitant rib fractures were addressed either through the same approach or through additional limited incisions. Conclusions: Combinations of SF and FCI are high risc injuries with high demand on surgical skills. They can be properly fixed with a locking plate osteosynthesis through a combination of limited incisions employing different types of plates depending on the type of SF.

Background Thorax trauma frequently occurs in which injuries to the bony chest, lung contusions (LCs), and others are diagnosed. The significance of this violation is described very differently and is mostly based on monocentric data. Methods A retrospective analysis of the TraumaRegister DGU® (TR-DGU) dataset (Project 2014–062) was performed between 2009 and 2014 (injury severity score [ISS] ≥ 16, primary admission to a trauma center, no isolated traumatic brain injury). Patients with LC (Abbreviated Injury Scale [AIS] 3 + 4) were compared with the control group, and an analysis of different age groups was performed. Results A total of 49,567 patients were included, thereunder 14,521 (29.3%) without relevant thoracic trauma (TT); 95.9% blunt traumas. 18,892 patients (38.1%) had LC and 14,008 (28.3%) had severe LC with AIS 3 + 4; thereunder 72.7% males. For severe LC, the average age was the lowest (44.7 ± 19.7 years) and ISS the highest (30.4 ± 12.1 points).Intubation, intensive care, (multi-) organ failure, sepsis, and extrathoracic injuries were most common in severe LC. Shock, chest tubes, further thoracic injuries, and patient death occurred most frequently in TT without LC.Younger patients showed a higher incidence of LC than the older ones; however, high patient age was a highly significant risk factor for the development of complications and poor outcome. Conclusion Since LC was present in almost 40% of the severely injured and was related to higher morbidity, LC should be detected and managed at the earliest possible time. Proper follow-ups employing chest X-rays and computed tomography (CT) scans are recommended.

RezumatDate generale: Ligamentul costoclavicular (CLL) asigură cea mai strânsă stabilitate în cadrul articulaţiei sternoclaviculare (SCJ) urmată de mult citatele ligamentele sternoclaviculare (SCL). Distrugerea lor poate provoca instabilitate severă a SCJ. Opţiunile diferite de tratament, cum ar fi utilizarea plăcilor, a firelor sau a tendoanelor autologe, sunt asociate, în principal, cu rezultate funcţionale limitate. Ar putea o stabilizare a CCL asociată cu o fixare anatomică a SCL să asigure o reconstrucţie suficientă a SCJ? Metode: Un bărbat în vârstă de 58 de ani a prezentat o instabilitate anterioară severă şi dureroasă a SCJ după o cădere pe umăr cu 8 săptămâni în urmă. SCJ a fost reconstruit printr-o procedură deschisă, stabilizând CCL folosind 2 coarde strânse şi o sutură anatomică a SCL. Controlul a fost efectuat la 78 de săptămâni după operaţie. Rezultate: Reducerea SCJ a avut succes. Investigaţiile radiologice au demonstrat poziţia anatomică a SCJ. Durerea a scăzut în cursul primelor 6 săptămâni. Pacientul a prezentat o evoluţie fără complicaţii şi s-a întors la lucru în calitate de fermier la 6 luni după procedură. Concluzii: Stabilizarea inovatoare a CCL cu coarde strânse asociată suturii SCL poate permite reconstrucţia anatomică a SCJ, ţinând cont de rezultatele cosmetice şi funcţionale.

Isolated sternal fractures (SFs) rarely show complications, but their influence in a thorax trauma of the seriously injured still remains unclear. A retrospective analysis of the TraumaRegister DGU was performed involving the years 2009 to 2013 (Injury Severity Score [ISS] ≥ 16, primary admission to a trauma center). Cohort formation: Unilateral and bilateral flail chest (FC) injuries with and without a concomitant SF, respectively. In total, 21,741 patients (25% female) met the inclusion criteria, with 3,492 (16.1%) showing SF. Unilateral FC patients were on average 53.6 ± 18.4 years old, and bilateral FC patients were on average 55.2 ± 17.7 years old. The ISS in unilateral FC and bilateral FC amounted to 31.2 ± 13.0 and 43.4 ± 13.1 points, respectively. FC with an SF occurred more frequently as an injury to car occupants and less frequently as an injury to motorcyclists or in injuries due to falls. Patients with an SF additional to an FC had longer hospital and intensive care unit stays and were longer artificially respirated than those patients without an SF. SF indicates possible cardiac and thoracic spine injuries.